Răzvan Lucescu e foarte aproape de a fi numit antrenor al echipei naționale. Există un singur impediment: nu e primul pe lista lui Mircea Sandu! Așa că lupta de la distanță dintre Răzvan (opțiunea lui Ionuț Lupescu) și Gică Hagi (numărul 1 în preferințele „Nașului“) s-ar putea decide la Comitetul Executiv, prin vot. Asta, evident, dacă până atunci nu se va ajunge la un consens.
CUM SE FACE ÎN ALTE ȚĂ‚RI
SPANIA Cel care propune numele este președintele, iar Comitetul Director ia decizia.
GERMANIA Președintele discută cu Comisia Federală, iar dacă nu se înțeleg, se votează în cadrul comisiei.
ITALIA „Comisarul tehnic“, așa cum este numit selecționerul, este la mâna președintelui. Biroul federal este un organism mai mult de decor.
ANGLIA Procesul numirii îi revine unui comitet special al federației, alcătuit din șase membri, inclusiv președintele FA.
FRANȚA Decizia aparține tot unei înalte comisii a federației. Președintele are însă un rol foarte important, „boss“-ul Jean-Pierre Escalettes fiind practic cel care l-a ținut în spate pe Raymond Domenech.
PORTUGALIA Președintele e singurul răspunzător de alegere. Ziariștii portughezi spun că, de fapt, aceasta este singura lui muncă importantă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER